România exportă astăzi 1,9 milioane de metri cubi de gaze în Republica Moldova, prin gazoductul Iași – Ungheni, ceea ce înseamnă aproape 10% din producția locală. Potrivit economedia.ro, în prezent există nouă firme care livrează zilnic peste Prut cam 400 000 de metri cubi fiecare.
În afară de Republica Moldova, România mai exportă gaze și în Ungaria – 7,2 milioane metri cubi, însă această cantitate reprezintă, în cea mai mare parte, tranzitul de gaz pe care vine în România din Bulgaria și al cărui volum se ridică la 6,5 milioane de metri cubi.
Producția locală de gaz în România se menține la puțin peste 22 milioane metri cubi, iar stocarea în depozite pentru sezonul rece continuă, deși facilitățile subterane sunt pline la 100%. Asta deoarece există o anumită specificitate tehnică ce permite ca depozitele să se umple la peste 100%.
Sursa citată mai precizează că România este astăzi una din țările europene cu cel mai mare nivel al stocurilor de gaze.