
Statele Unite cred că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin privind o ripostă la atacul cu drone al Ucrainei din weekendul trecut nu a fost încă pusă în aplicare pe deplin și că urmează o lovitură semnificativă și coordonată, au declarat oficiali americani pentru Reuters, sub protecția anonimatului.
Unul dintre oficiali a menționat că Moscova va recurge la o ripostă „asimetrică”, ceea ce înseamnă că aceasta nu va reflecta direct atacul Ucrainei asupra avioanelor militare ruse. Alt oficial a precizat că loviturile rusești vor include probabil o combinație de rachete și drone, iar atacul ar putea avea loc „în câteva zile”.
Vineri, Rusia a lansat deja un val de rachete și drone asupra Kievului, pe care Ministerul rus al Apărării l-a prezentat drept răspuns la presupuse „acte teroriste” ucrainene. Totuși, oficialii americani consideră că aceasta a fost doar o etapă preliminară a reacției ruse.
O sursă diplomatică occidentală a declarat că Rusia ar putea intensifica atacurile, vizând simboluri ale statului ucrainean, cum ar fi clădirile guvernamentale, pentru a transmite un mesaj clar Kievului. Un alt diplomat occidental de rang înalt a avertizat că urmează un atac devastator.
„Va fi uriaș, brutal și necruțător. Dar ucrainenii sunt un popor curajos”.
Casa Albă și ambasadele Rusiei și Ucrainei la Washington nu au oferit comentarii imediate.
Expertul Michael Kofman de la Carnegie Endowment for International Peace a estimat că Rusia ar putea viza sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) sau alte clădiri administrative ale serviciilor de informații regionale. El a sugerat că Moscova ar putea folosi rachete balistice cu rază medie de acțiune.
Totodată, Kofman a subliniat că opțiunile Rusiei pentru escaladarea conflictului sunt limitate, deoarece deja își folosește intens resursele militare în Ucraina.
„Capacitatea Rusiei de a escalada semnificativ loviturile față de ceea ce face deja în ultima lună este, în general, destul de constrânsă”.
Atacul ucrainean de duminică, considerat extrem de îndrăzneț, a implicat 117 drone lansate din interiorul teritoriului rus, într-o operațiune cu numele de cod „Pânza de păianjen”. SUA estimează că până la 20 de avioane au fost lovite – aproximativ jumătate din cifra avansată de președintele Volodimir Zelenski – dintre care circa 10 au fost distruse.
Guvernul rus a negat joi orice pierderi, afirmând că pagubele vor fi reparate. Totuși, bloggeri militari ruși au confirmat distrugerea sau avarierea gravă a circa 12 avioane, inclusiv unele capabile să transporte arme nucleare.
Lovitura a fost pregătită timp de 18 luni, iar dronele au fost introduse în apropierea bazelor în camioane. Atacul a fost perceput ca o lovitură simbolică puternică pentru Moscova, care a evocat frecvent arsenalul său nuclear pe durata războiului din Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis președintelui american Donald Trump, într-o convorbire telefonică de miercuri, că Moscova va trebui să răspundă atacului. Trump a confirmat ulterior conversația, adăugând că „nu va fi ceva frumos”.