
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei un statut de „membru asociat” al UE este „nedreaptă”, deoarece ar lăsa Kievul fără drept de vot în interiorul blocului comunitar, relatează Reuters.
Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat anterior ca Ucraina să participe la reuniunile Uniunii Europene fără drept de vot, ca etapă intermediară până la aderarea deplină. Potrivit acestuia, o astfel de formulă ar putea facilita și un acord pentru încheierea războiului declanșat de invazia rusă.
În scrisoarea transmisă vineri seara și consultată de Reuters, Zelenski afirmă că înlăturarea premierului ungar Viktor Orban – cunoscut pentru opoziția sa față de aderarea Ucrainei la UE – după alegerile de luna trecută a creat o oportunitate pentru progrese reale în negocierile de aderare.
„Ar fi nedrept ca Ucraina să fie prezentă în Uniunea Europeană, dar să rămână fără voce”, a scris Zelenski. „A venit momentul să avansăm cu aderarea Ucrainei într-un mod deplin și semnificativ.”
Scrisoarea a fost adresată președintelui Consiliului European, Antonio Costa, președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Ciprului, Nikos Christodoulides, a cărui țară deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE.
Liderul ucrainean le-a mulțumit statelor europene pentru sprijinul acordat în timpul războiului și a afirmat că Ucraina apără întreaga Europă în fața agresiunii ruse.
„Apărăm Europa complet, nu parțial și nu cu jumătăți de măsură”, a scris Zelenski. „Ucraina merită o abordare echitabilă și drepturi egale în cadrul Europei.”