
Cel puțin 31 de persoane și-au pierdut viața în urma unei zile de revolte violente izbucnite duminică într-o închisoare din sud-vestul Ecuadorului, a anunțat agenția penitenciarelor SNAI.
Potrivit autorităților, 27 de deținuți din orașul-port Machala, au murit prin asfixiere și spânzurare, potrivit unui comunicat publicat pe rețeaua X. Alte patru persoane au fost ucise mai devreme în aceeași zi, într-un incident separat petrecut în același penitenciar.
SNAI a precizat că primul val de violențe a izbucnit după o reorganizare a deținuților într-o nouă secție de maximă securitate, măsură care a declanșat confruntări între grupuri rivale. Intervenția trupelor tactice de poliție a restabilit temporar ordinea, însă mai târziu violențele au reizbucnit cu o intensitate mai mare.
Ecuadorul se confruntă de câțiva ani cu un val de revolte sângeroase în închisori, soldate cu sute de morți. Administrația președintelui Daniel Noboa, care a promis o politică dură împotriva criminalității, pune violențele pe seama războaielor dintre bande care luptă pentru controlul teritorial și al traficului de droguri.
În septembrie, o revoltă izbucnită în aceeași închisoare din Machala a provocat moartea a 14 persoane și rănirea altor 14, în urma confruntărilor dintre facțiuni rivale. Câteva zile mai târziu, alți 17 deținuți au fost uciși într-un alt penitenciar, în orașul Esmeraldas, din nordul țării, aproape de granița cu Columbia.
Autoritățile din Ecuador au cerut sprijinul forțelor armate pentru restabilirea ordinii în sistemul penitenciar, aflat de mai mulți ani într-o stare de criză structurală, marcată de supraaglomerare, corupție și infiltrarea rețelelor criminale.