România ar putea găzdui temporar echipamente militare americane. Nicușor Dan: Sunt capabilități defensive, fără armament

România ar putea găzdui temporar echipamente și forțe militare americane, inclusiv avioane de realimentare și sisteme de monitorizare, a declarat președintele Nicușor Dan, după ședința de miercuri a Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit șefului statului român, este vorba despre „avioane de realimentare, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare”, care ar urma să fie dislocate în corelare cu sistemul de apărare antirachetă de la Baza Militară Deveselu.

Nicușor Dan a subliniat că aceste capabilități sunt defensive și nu sunt dotate cu armament.

„Aceste echipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În măsura în care Parlamentul aprobă în ședință, ele vor fi dislocate în baza parteneriatului România–SUA, o colaborare similară cu cea pe care alte state NATO o desfășoară în aceste zile”, a declarat președintele.

El a transmis totodată un mesaj de calm populației, afirmând că românii nu au motive de îngrijorare.

„Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este una sigură”, a spus Nicușor Dan.

Ședința CSAT, care a durat aproape trei ore, a avut pe agendă situația de securitate din Orientul Mijlociu și posibilele implicații pentru România, impactul conflictului asupra pieței petroliere, dar și analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.

În urma reuniunii CSAT, Parlamentul României a fost convocat de urgență pentru a analiza solicitarea Statelor Unite privind utilizarea bazei militare de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Potrivit informațiilor apărute în presa de peste Prut, inclusiv în relatările Digi24, Statele Unite ar lua în calcul trimiterea de avioane de luptă și militari la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în contextul escaladării conflictului cu Iran.

Surse citate de Antena 3 CNN susțin că Washingtonul ar fi solicitat utilizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni logistice și misiuni de realimentare a aeronavelor implicate în lovituri asupra unor ținte din Iran.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...