România este una dintre cele mai sigure țări din lume, potrivit unui clasament internațional

România se situează pe locul 16 în Europa și pe locul 37 la nivel mondial în clasamentul siguranței. Este una dintre cele mai sigure țări din Europa și la nivel global, remarcându-se printr-un nivel redus al criminalității, potrivit datelor furnizate de platforma Numbeo, care a analizat răspunsurile a peste 170.000 de persoane din 8.095 de orașe din întreaga lume.

Clasamentul arată că România se situează peste țări precum Franța, Irlanda, Germania, Belgia, Spania sau Regatul Unit, notează Basilica.

Nivelul general al criminalității este evaluat cu calificativul scăzut, iar îngrijorările privind infracțiuni precum furtul din locuințe, jafurile sau atacurile fizice sunt, de asemenea, reduse.

În același timp, percepția privind siguranța celor care merg singuri pe stradă este foarte ridicată.

Datele mai arată că cele mai puțin probabile crime sunt cele pe criterii rasiale, etnice sau religioase, iar infracțiunile de vandalism sunt considerate scăzute.

Numbeo este o bază internațională de date online care, prin contribuția utilizatorilor, conține prețurile percepute de consumatori și indicatori ai calității vieții.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...