România se pregătește pentru exercițiul NATO „Dacian Fall 2025”. 2.400 de militari francezi intră în țară

Ministerul român al Apărării (MApN) a anunțat că, în perioada următoare, peste 2.400 de militari francezi vor intra în România pentru a participa la exercițiul multinațional „Dacian Fall 2025”. Aceștia vor trece prin punctele de frontieră Giurgiu și Vama Veche până la data de 30 septembrie, alăturându-se forțelor deja staționate în cadrul Grupului de Luptă NATO de la Cincu.

„Dacă întâlniți convoaie militare sau vedeți imagini pe rețelele de socializare, acestea se îndreaptă către locațiile de instruire pentru exercițiul Dacian Fall 2025”, a precizat MApN într-o postare pe Facebook.

Exercițiul se va desfășura între 20 octombrie și 13 noiembrie, pe poligoanele de la Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata și Cârțișoara. Vor fi implicați aproximativ 5.000 de militari și 1.200 de mijloace tehnice din zece state aliate: Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania. Secvențele de instruire vor avea loc atât pe teritoriul României, cât și în Bulgaria.

Ministrul roman al Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat că exercițiul este organizat de NATO, nu de România, și va presupune o dislocare semnificativă de forțe aliate.

„Franța, care conduce Grupul de Luptă NATO de la Cincu, va face un efort considerabil în acest exercițiu”, a declarat Moșteanu. El a precizat că exercițiul va acoperi întreaga țară, cele mai importante poligoane fiind Cincu și Smârdan, dar vor fi folosite și Capu Midia, Babadag și alte locații.

Întrebat despre provocările din partea Rusiei, ministrul a subliniat că România nu este în război, spre deosebire de Ucraina, dar a adăugat că aceste exerciții au rolul de a pregăti forțele pentru reacții rapide și eficiente în eventualitatea unor situații critice.

„Ce facem noi este să ne antrenăm împreună cu aliații, să ne pregătim împreună cu aliații pentru a putea răspunde mai rapid, mai clar, mai ferm”.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...