România de pretutindeni marchează marți, 24 iunie Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea a fost instituită în anul 2013. Data coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu tradițiile populare de Sânziene.
Ia este o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Termenul de ie este atribuit doar cămășii femeiești.
Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
Termenul „ie” provine din latinescul tunicae lineae, iar originea sa este legată de civilizația Cucuteni. În secolul al VI-lea apar menţiuni în limba latină în „Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange, privind termenul de camisa, împrumutat de la celţi, alături de alte aspecte despre portul românesc.
În tradiția românească, ia este o cămașă de sărbătoare, purtată exclusiv de femei, decorată cu broderii și mărgele, simbolizând statutul social, vârsta și personalitatea purtătoarei. Meșteșugul coaserii iei era transmis din generație în generație, însoțit de rugăciuni rostite înainte de tors, țesut sau împletit, pentru a păstra tradiția.
Firul era vopsit în gospodăriile din zonele rurale, după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea copiilor ei. Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruieni, arbori fructiferi sau sălbatici. Cele mai vechi ii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase. În sudul României, iile erau realizate din borangic și decorate cu broderii la gât și mărgele pe mâneci, în timp ce în Moldova se remarcau iile cu modelul „spic”. În general, ia are o croială simplă din pânză albă, fie bumbac, in sau borangic, și este ornamentată cu broderii și mărgele, în special la mâneci și guler.
Considerată adesea haina țesută din rugăciune, ia românească nu este doar un obiect vestimentar tradițional, ci și un simbol care reflectă legătura strânsă dintre portul popular și lumea satului românesc, meșteșugul coaserii iei fiind în sine o formă de transmitere a credinței și a valorilor creștine, potrivit Basilica.ro.
