Federația de Rugby din Moldova a anunțat, astăzi, că echipele naționale U18, atât masculină, cât și feminină, sunt pregătite pentru debutul lor la Campionatul European, desfășurat la Zabki, Polonia, în perioada 13-14 iulie, transmite RealMedia.
Aceasta va fi prima apariție a echipei feminine a Moldovei la un asemenea nivel de competiție europeană, un moment semnificativ sub conducerea antrenorilor Tina Popescu și Alexandru Șișcan.
De asemenea, echipa masculină, condusă de antrenorul emerit Oleg Lomu Sadovici și maestrul internațional Serghei Botezatu, este hotărâtă să obțină rezultate remarcabil.
Anatolie Curechi, președintele Federației Naționale Sportive de Rugby din Moldova, a subliniat importanța acestui eveniment, menționând că echipa este pregătită să demonstreze potențialul tinerilor rugbiști moldoveni.
„Cu o pregătire riguroasă, jucătorii noștri sunt gata să reprezinte Moldova cu mândrie. Suntem încântați de realizările noastre și privim cu optimism spre viitor. Hai Moldova!”.