Rusia a testat racheta hipersonică Zircon în Marea Barents, în cadrul exerciţiului Zapad-2025

Rusia a anunțat duminică lansarea unei rachete de croazieră hipersonice Zircon asupra une ținte în Marea Barents și efectuarea unor atacuri cu bombardiere supersonice Sukoi Su-34, ca parte a exercițiilor militare comune cu Belarus, relatează Reuters.

Exercițiul strategic comun „Zapad-2025”, început pe 12 septembrie, are scopul de a îmbunătăți comanda și coordonarea militară în cazul unui atac asupra Rusiei sau Belarusului, a transmis Ministerul Apărării rus. Moscova și Minsk susțin că exercițiile sunt strict defensive și nu vizează atacarea vreunui stat NATO, deși Alianța Nord-Atlantică a lansat operațiunea „Eastern Sentry” după incursiunea dronelor rusești în Polonia, pe 9–10 septembrie.

Ministerul rus al Apărării a difuzat imagini cu fregata „Admiral Golovko” din Flota Nordică lansând racheta hipersonică Zircon în Marea Barents. Potrivit datelor de monitorizare în timp real, ținta a fost distrusă printr-un impact direct.

Exercițiile au implicat și aeronave antisubmarin de mare distanță din cadrul corpului de aviație mixt al Flotei Nordice, iar echipajele Su-34 au efectuat simulări de lovituri asupra țintelor terestre.

Racheta Zircon, denumită 3M22 în Rusia și SS-N-33 de NATO, poate atinge viteze de până la de nouă ori viteza sunetului și are o rază de acțiune estimată între 400 și 1.000 km, cu o masă a focoasei de aproximativ 300–400 kg, potrivit presei de la Moscova.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...