Rusia instituie un nou embargo la importurile de fructe și legume din Republica Moldova

Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a declarat că este nevoit, din 4 decembrie 2023, să revină la restricțiile introduse în 2022 la importul de produse reglementate din Republica Moldova în Rusia, care includ legume și fructe.

„Motivul acestei măsuri a fost depistarea sistematică a obiectelor de carantină în legumele și fructele din Moldova, care pot provoca daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole a Federației Ruse”, transmite serviciul federal într-un comunicat.

Rosselhoznadzor precizează că, în ciuda mai multor notificări, autoritățile Republicii Moldova nu ar fi întreprins măsuri pentru a se conforma cerințelor fitosanitare rusești.

Decizia din 2022 a serviciului federal rus s-a bazat pe rezultatele unui control fitosanitar efectuat în luna iulie. Conform acestor inspecții, s-au identificat mai multe tipuri de insecte dăunătoare în produsele moldovenești (molia orientală, musca orientală a fructelor, musca mediteraneană a fructelor ș.a.), care sunt interzise în statele Uniunii Economice Eurasiatice.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...