
Orice acorduri privind încheierea războiului din Ucraina trebuie să fie stabilite pe condițiile Rusiei, nu pe cele ale Statelor Unite, a declarat Konstantin Kosaciov, vicepreședintele Consiliului Federației al Rusiei. Acesta a comentat astfel propunerea privind o încetare a focului timp de 30 de zile, asupra căreia SUA și Ucraina au convenit cu o zi înainte, în Arabia Saudită.
Potrivit lui Kosaciov, în cadrul negocierilor, Washingtonul a impus Kievului propriile condiții.
„Condițiile sunt americane, nu ucrainene. Ucrainenii acceptă ceea ce li se spune. Și, în același timp, se înclină și se lingușesc – ce mai înseamnă doar formula „vom semna acordul privind resursele când va fi convenabil pentru Washington”! Zelenski este într-o defensivă surdă. Sau, cum a exprimat un reprezentant al Departamentului de Stat, „Trump l-a pus pe Zelenski la locul lui””, a scris Kosaciov pe canalul său de Telegram.
Senatorul a subliniat că situația cu Rusia „va fi diferită”, deoarece armata rusă avansează în Ucraina.
„Rusia avansează, și de aceea cu Rusia va fi diferit. Orice acorduri (cu toată înțelegerea necesității compromisurilor) vor fi pe condițiile noastre, nu pe cele americane. Și asta nu e aroganță, ci conștientizarea faptului că acordurile reale se scriu în continuare acolo, pe front. Lucru pe care ar trebui să-l înțeleagă și cei de la Washington”, a precizat reprezentantul Consiliului Federației.
El a făcut apel, în contextul actual, să nu se interfereze cu negocierile ruso-americane prin comentarii externe.
„Cel mai important lucru este să nu interferăm în negocierile ruso-americane cu comentarii externe. Lasă-i pe negociatori să-și facă treaba. Victoria va fi a noastră”, a concluzionat Kosaciov.
Marți, 11 martie, delegațiile SUA și Ucrainei s-au întâlnit în orașul Jeddah din Arabia Saudită. După nouă ore de negocieri, Kievul a acceptat o încetare a focului de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia. Condiția este, însă, acordul Rusiei. Președintele american Donald Trump a declarat ulterior că delegații americani se vor întâlni cu reprezentanții Rusiei „astăzi sau mâine”, iar el intenționează să discute personal cu președintele rus Vladimir Putin „în această săptămână”.
Potrivit acestuia, acordul lui Putin pentru oprirea ostilităților ar însemna „75% din drumul” către încheierea războiului din Ucraina. Totuși, președintele SUA a avertizat că, dacă Rusia nu va fi convinsă să accepte încetarea focului, vărsarea de sânge va continua. „Și oameni vor muri mâine și în zilele următoare”, a adăugat el.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, la rândul său, că „mingea este acum în terenul Rusiei”. „Sperăm că rușii vor răspunde cu reciprocitate”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat ulterior că Moscova nu exclude contacte cu reprezentanții SUA în următoarele zile.