Rusia şi-a intensificat loviturile asupra infrastructurii feroviare a Ucrainei. Trenuri întârziate și deviate după noi atacuri

Căile ferate ale Ucrainei au fost din nou ținta unor atacuri masive în noaptea de marți spre miercuri, a anunțat șeful companiei „Ukrzaliznița”, Aleksandr Pertsovski. Potrivit acestuia, bombardamentele rusești au vizat infrastructura feroviară, provocând întreruperi de curent și întârzieri majore pe direcția Dnipro și Odesa.

„O altă noapte – un alt atac complex asupra căilor ferate. Din cauza deconectărilor de la rețeaua electrică, trenurile vor întârzia pe direcția Dnipro”, a transmis Pertsovski pe Facebook.

Compania a precizat că pentru a menține circulația au fost scoase la traseu 20 de locomotive diesel de rezervă, iar unele curse vor fi deviate pe rute ocolitoare. În prezent se desfășoară lucrări pentru restabilirea alimentării cu energie pe liniile afectate.

Pertsovski a subliniat că, începând din iulie, armata rusă lovește sistematic nodurile feroviare ucrainene. Printre obiectivele vizate se află stațiile Lozova, Sinelnikovo și Kazatin, unde atacurile cu drone „Shahed” au provocat distrugeri la substații electrice, depouri și clădiri de călători.

„Inamicul lovește astfel încât nodul să fie practic scos din funcțiune. Cu toate acestea, nu anulăm cursele – adaptăm orarele și continuăm să mergem”, a declarat el.

În paralel, și Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii feroviare din Rusia. Din iulie, obiective din regiunile Rostov, Voronej și Volgograd au fost vizate de drone, ceea ce a dus de mai multe ori la suspendarea temporară a circulației trenurilor de pasageri. Ultimul incident de amploare a avut loc pe 3 septembrie, când resturile unei drone căzute în zona stației Kuteinikovo, regiunea Rostov, au blocat 26 de trenuri. Alte atacuri, la sfârșitul lui august, au provocat întârzieri în stațiile Petrov Val (Volgograd) și Sergheevka (Rostov), unde zeci de curse au fost oprite temporar.

Atacurile reciproce asupra căilor ferate accentuează vulnerabilitatea transportului civil și militar, iar autoritățile avertizează că perturbările ar putea continua pe termen lung.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...