Ruslan Gălușcă a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Canditatura acestuia a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Guvernului la propunerea ministrului de Interne, Adrian Efros.
„Ruslan Gălușcă activează la IGPF din anul 2009, perioadă în care a ocupat diverse funcții, inclusiv de conducere. Acesta și-a făcut studiile la Institutul Militar al Forțelor Armate, Academia de Studii Economice din Moldova, precum și a participat la instruiri atât în țară, cât și peste hotare”, a menționat Adrian Efros.
Funcția de șef al IGPF a rămas vacantă la începutul lunii noiembrie, după ce Rosian Vasiloi a demisionat. Înainte de asta, mai multe voci au cerut demisia lui Vasiloi după tragedia de la Aeroportul Internațional Chișinău, care s-a produs pe 30 iunie și s-a soldat cu moartea a trei oameni. În urma incidentului tragic, Rosian Vasiloi a fost sancționat cu „mustrare aspră”.