Salariile profesorilor nu vor fi majorate nici în acest an. Sindicatele cer explicații de la Guvern și amenință cu proteste

Majorările salariilor angajaților din educație se amână, cel mai probabil, pentru anul 2027, deși autoritățile au promis creșteri din luna septembrie a acestui an. Sindicatele din învățământ sunt profund nedumerite și îngrijorate de aceste amânări și, printr-un demers, cer explicații de la Ministerul Educației și cel al Finanțelor.

„Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) își exprimă profunda nedumerire și îngrijorare față de informațiile apărute în presă privind amânarea adoptării modificărilor la Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare, până în luna decembrie 2026. Considerăm inadmisibil ca o decizie de asemenea importanță, care privește direct sute de mii de angajați din sfera bugetară, inclusiv din domeniul Educație și Cercetare, să fie comunicată prin intermediul mass-media, fără o informare oficială și transparentă către partenerii sociali”, se arată într-un comunicat.

În acest context, Sindicatele din Educație cer autorităților să explice motivele și precizează că nu vor accepta ca sectorul să fie „din nou sacrificat prin amânări și justificări vagi”.

„Solicităm explicații oficiale privind motivele amânării adoptării modificărilor la Legea nr. 270/2018, clarificarea termenelor asumate anterior, respectiv adoptarea legii în iulie 2026 și aplicarea majorărilor salariale din septembrie 2026, asigurarea respectării angajamentelor față de cadrele didactice și personalul din Educație și Cercetare, inclusiv echivalarea salariului mediu din Educație cu media pe economie.  Transparență și dialog real cu partenerii sociali, pentru a evita situațiile în care sindicatul află din presă despre decizii ce afectează direct salariații. Federația Sindicală a Educației și Științei nu va accepta ca Educația să fie din nou sacrificată prin amânări și justificări vagi. În lipsa unor explicații clare și a respectării angajamentelor, vom fi nevoiți să recurgem la acțiuni de protest pentru apărarea demnității și drepturilor angajaților din Educație și Cercetare”, se mai arată în comunicatul sindicatelor.

Precizăm că, într-un răspuns pentru Europa Liberă, Ministerul Finanțelor a confirmat că planurile pentru o nouă lege a salarizării, de care autoritățile au legat și promisiuni de majorare în învățământ, au fost amânate cu câteva luni, iar aprobarea „cadrului normativ primar” este preconizată pentru luna decembrie 2026, nu septembrie cum se anunța anterior.

Amintim că, toamna trecută, sindicatele din educație au emis o nouă adresare Guvernului, descrisă drept „document de responsabilitate și de avertisment”, prin care au făcut un apel ferm autorităților și solicită majorări considerabile de lefuri pentru cadrele didactice și asigurarea echității salariale. În condițiile în care peste 40 la sută din angajații din educație sunt remunerați sub pragul național al sărăciei, stabilit la 7800 de lei, sindicaliștii cer echivalarea salariului mediu din învățământ cu cel din economie, care în acest an este de 17.400 de lei.

Ulterior, ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că majoririle nu vor putea fi făcute din ianuarie 2026 și că, în contextul unei noi legi a salarizării, lefurile vor crește din septembrie.

„Angajamentul nostru din campanie era să ajungem la salariu mediu pe economie spre 2030. Pentru un salt brusc ar însemna vreo 5-6 miliarde de lei, ceea ce nu este real. Dar sperăm la o creștere în septembrie peste inflație”, a declarat, acum o lună, Dan Perciun în cadrul unei emisiuni TV.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...