
Șase persoane au fost ucise luni într-un atac armat produs la un centru pentru mame și copii din orașul Stade, în nordul Germaniei, în apropiere de Hamburg. Potrivit autorităților, principalul suspect este un bărbat în vârstă de 45 de ani, implicat într-un conflict privind custodia copilului său, relatează Reuters.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul avea programată o întâlnire la centrul social înainte de a deschide focul în jurul prânzului. Toate cele șase victime – patru femei și doi bărbați – erau angajați ai instituției.
Inițial, poliția a anunțat moartea a cinci persoane, însă ulterior a precizat că a șasea victimă, rănită grav în atac, a decedat la spital.
Autoritățile au confirmat că fiica în vârstă de trei luni a suspectului și mama copilului sunt în afara oricărui pericol. În total, trei persoane au fost reținute: presupusul atacator, mama copilului și o altă femeie. Rolul celor două femei în incident nu a fost deocamdată clarificat.
„Sunt profund șocat de amploarea violenței într-un loc care ar trebui să ofere protecție”, a declarat președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
Poliția a izolat zona din jurul centrului, situat pe o stradă rezidențială din Stade, unde criminaliștii au continuat cercetările până seara. După primele avertismente adresate populației de a evita zona, autoritățile au anunțat ulterior că nu mai există niciun pericol pentru public.
Imagini publicate de presa germană arată polițiști înconjurând și reținând două persoane aflate într-un autoturism care circula cu o pană la una dintre roți.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect locuiește în regiunea Hanovra, s-a născut în Germania și are origini turce. Motivul exact al atacului este în continuare investigat, însă primele informații indică faptul că acesta ar fi fost legat de disputa privind custodia copilului.
Atacurile armate cu victime multiple sunt rare în Germania. Printre cele mai grave incidente din ultimii ani se numără atacul din 2023 asupra unei săli de rugăciune a Martorilor lui Iehova din Hamburg, soldat cu șase morți, și atacul din 2016 de la München, în care un tânăr a ucis nouă persoane înainte de a fi neutralizat.