Now Reading: 108 ani de la încheierea Primului Război Mondial. Ziua în care armele au fost puse jos, iar România intra în lupta pentru idealul Marii Uniri
- 01
108 ani de la încheierea Primului Război Mondial. Ziua în care armele au fost puse jos, iar România intra în lupta pentru idealul Marii Uniri
108 ani de la încheierea Primului Război Mondial. Ziua în care armele au fost puse jos, iar România intra în lupta pentru idealul Marii Uniri
Acum 108 ani, în ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11:00, după mai bine de patru ani și trei luni de lupte sângeroase, armele au amuțit pe frontul de vest al Europei. Într-un vagon de tren staționat într-o poiană din orașul francez Compiegne, reprezentanții Antantei, prin comandanții francezi și britanici, și ai Germaniei au semnat armistițiul care a pus capăt ostilităților din Primul Război Mondial. Documentul a intrat în vigoare chiar în aceeași zi, la ora 11:00, devenind unul dintre momentele decisive ale istoriei europene moderne.
Negocierile începuseră în 8 noiembrie, în vagonul transformat în biroul de comandă al mareșalului francez Ferdinand Foch. Acesta i-a prezentat delegației germane, conduse de secretarul de stat Matthias Erzberger, condițiile armistițiului impuse de puterile aliate. În dimineața zilei de 11 noiembrie, începând cu ora 02:15, au avut loc ultimele discuții, iar câteva ore mai târziu documentul a fost semnat. Printre condițiile impuse Germaniei se numărau încetarea imediată a ostilităților, retragerea trupelor din teritoriile ocupate și predarea unei importante cantități de armament și tehnică militară.
Sfârșitul războiului a lăsat în urmă un continent devastat și un bilanț uman cutremurător: aproximativ 8,5 milioane de morți și peste 21 de milioane de răniți. Pentru statele învingătoare, ziua de 11 noiembrie a devenit un simbol al victoriei și al sacrificiului, fiind comemorată și astăzi. În Germania, însă, înfrângerea a rămas o traumă națională, asociată cu prăbușirea Imperiului German, pierderea unor teritorii și obligațiile împovărătoare impuse ulterior prin Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919.
Prin tratatul de pace, Germania a pierdut aproximativ 14% din suprafața teritoriului său, coloniile de peste mări și a fost obligată să plătească despăgubiri de război considerabile. Articolul 231 a stabilit responsabilitatea Germaniei și a aliaților săi pentru pierderile și pagubele provocate de război, prevedere care a alimentat resentimente profunde în societatea germană. În același timp, înfrângerea a dus la dispariția monarhiei și proclamarea republicii, iar femeile au obținut dreptul de vot, în cadrul transformărilor politice și sociale care au urmat prăbușirii Imperiului.
Pentru România, însă, 11 noiembrie 1918 a avut o semnificație aparte. Cu doar o zi înainte de semnarea armistițiului de la Compiègne, Regatul României revenise oficial în război de partea Antantei, după ce fusese nevoit, în urma prăbușirii frontului de est și a Revoluției Bolșevice din Rusia, să încheie o pace separată cu Puterile Centrale. Decizia de reintrare în conflict, luată de regele Ferdinand și guvernul român la 10 noiembrie 1918, avea să fie ultimul act militar al României în războiul care schimbase radical harta Europei și deschisese drumul către Marea Unire.
Participarea României la Primul Război Mondial începuse la 27 august 1916, după doi ani de neutralitate și îndelungi dezbateri politice între Casa Regală și clasa politică. România a ales să lupte de partea Antantei, alianță din care făceau parte Franța, Marea Britanie și Imperiul Rus, împotriva Puterilor Centrale, formate din Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria. Decizia a fost una extrem de dificilă pentru regele Ferdinand, aflat pe tron din 1914, după moartea unchiului său Carol I. Suveranul provenea din dinastia germană de Hohenzollern, astfel că intrarea României în război însemna, implicit, lupta împotriva statului său de origine. În urma acestei hotărâri, împăratul Wilhelm al II-lea l-a exclus din Casa Regală de Hohenzollern.
Alegerea alianței nu a fost deloc simplă. România era legată printr-un tratat defensiv de Tripla Alianță, însă Austro-Ungaria stăpânea Transilvania și Bucovina, teritorii locuite în majoritate de români. De cealaltă parte, apropierea de Antantă presupunea o alianță cu Imperiul Rus, care ocupa Basarabia, o provincie românească istorică. Practic, România trebuia să aleagă între două mari puteri care stăpâneau teritorii locuite de români, mizând pe promisiunea aliaților că, în cazul victoriei, va putea realiza idealul întregirii naționale.
Intrarea în război a fost urmată de o campanie militară extrem de dificilă. Armata română a trecut Carpații și a declanșat ofensiva în Transilvania, înaintând pe trei direcții. Germania și Imperiul Otoman au declarat război României la 28, respectiv 30 august 1916, iar Bulgaria a atacat teritoriul românesc la 31 august, declarația oficială de război fiind făcută abia la 1 septembrie.
Campania anului 1916 a cuprins patru mari operațiuni strategice: ofensiva din Transilvania, apărarea frontului de sud, apărarea trecătorilor din Munții Carpați și apărarea Munteniei, inclusiv a Bucureștiului. Superioritatea militară a Puterilor Centrale a determinat însă retragerea armatei române. La doar câteva luni de la intrarea în război, Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane, iar administrația statului, Casa Regală și guvernul s-au refugiat la Iași. O parte importantă a teritoriului țării a ajuns sub ocupație străină, iar România părea aproape înfrântă.
Situația s-a agravat în decembrie 1917, după prăbușirea frontului rusesc și ieșirea Rusiei din război, în urma Revoluției Bolșevice. Rămasă practic singură pe frontul de est, România a fost silită să semneze armistițiul de la Focșani, iar la 7 mai 1918 a încheiat Tratatul de la București, o pace separată extrem de dură cu Puterile Centrale. Prin prevederile acestuia, România pierdea Dobrogea, ceda teritorii de-a lungul Munților Carpați și accepta condiții economice împovărătoare. Din punct de vedere militar, devenise un stat necombatant, însă nu renunțase la alianța cu Antanta.
Schimbarea decisivă a venit în toamna anului 1918, când înfrângerea Puterilor Centrale devenise inevitabilă. La 10 noiembrie, regele Ferdinand și guvernul român au denunțat Tratatul de la București și au ordonat o nouă mobilizare generală, dispunând reintrarea armatei în război de partea Antantei. Astfel, România se afla din nou în tabăra învingătorilor chiar în ziua în care armistițiul de la Compiègne punea capăt luptelor de pe frontul de vest.
Deznodământul avea să fie unul cu totul diferit de perspectiva sumbră din 1917 și primăvara anului 1918. Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Țarist, alături de victoria Antantei, au creat contextul istoric în care românii din provinciile aflate sub dominație străină și-au putut decide viitorul. Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România în cursul anului 1918, iar statul român a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
Pentru regele Ferdinand, rămas în istorie cu numele de „Întregitorul”, și pentru România, sacrificiul celor peste 800.000 de militari români morți, răniți, dispăruți sau prizonieri a fost urmat de realizarea unui ideal național urmărit de generații. Primul Război Mondial nu a însemnat doar prăbușirea unor imperii și redesenarea granițelor Europei, ci și momentul istoric care a făcut posibilă constituirea României Mari.
