Astăzi se împlinesc 110 ani de la semnarea Tratatului de alianță dintre România și Antanta, documentul care a marcat decizia politică de intrare a Regatului în Primul Război Mondial, cunoscut
Astăzi se împlinesc 110 ani de la semnarea Tratatului de alianță dintre România și Antanta, documentul care a marcat decizia politică de intrare a Regatului în Primul Război Mondial, cunoscut
În ziua de 24 iulie 1917, izbucnea Bătălia de la Mărășești, cea mai importantă confruntare militară purtată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. Deviza „Pe aici nu se
Mormântul ostașului necunoscut a fost inaugurat în urmă cu 103 ani și reprezintă recunoștința poporului român față de cei care și-au dat viața pentru apărarea țării în Primul Război Mondial,
Asociația „Monumentum”, în parteneriat cu Primăria orașului Râșcani, a lansat un nou proiect de amploare – edificarea primului mausoleu la nivel național dedicat eroilor basarabeni căzuți în Primul Război Mondial,
Astăzi se împlinesc 109 ani de când Regatul României intra oficial în Primul Război Mondial alături de Antanta, acel bloc militar, cunoscut și ca Tripla Înțelegere, format din Franța, Marea
În 27 august 1916, Regatul României, după lungi dezbateri politice dintre Casa Regală și clasa politică, decide să intre în Primul Război Mondial, conflict internațional ce a schimbat, peste doi