Scandal diplomatic înainte de semifinala Spania–Franța. Parisul condamnă declarațiile lui Mariano Rajoy despre naționala „fără francezi”

Declarațiile fostului premier spaniol Mariano Rajoy despre naționala de fotbal a Franței au provocat un val de reacții la Paris și Madrid, cu doar câteva zile înaintea semifinalei Cupei Mondiale dintre cele două reprezentative.

Într-un articol de opinie publicat după calificarea Spaniei în semifinale, Rajoy a afirmat că selecționata Franței are „un nivel foarte ridicat, dar fără francezi”, punând sub semnul întrebării originea jucătorilor convocați de selecționerul Didier Deschamps.

Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a calificat afirmațiile drept „absolut inacceptabile”.

„Dacă această declarație este exactă, este absolut inacceptabilă. Nu reflectă deloc ceea ce este Franța. Franța este o țară diversă, în care fiecare trebuie să își poată găsi locul”, a declarat oficialul francez.

Și Ambasada Franței în Spania a reacționat, subliniind că toți jucătorii naționalei sunt cetățeni francezi.

„Din cei 26 de fotbaliști convocați, 23 s-au născut în Franța, iar ceilalți trei, deși născuți în străinătate, sunt și ei cetățeni francezi”, a transmis reprezentanța diplomatică.

Ministrul francez pentru Egalitate și Combaterea Discriminării, Aurore Bergé, a condamnat ceea ce a numit „derapaje rasiste repetate”, afirmând că echipa Franței reprezintă „tot ce are mai bun” țara.

La rândul său, ministrul pentru Teritoriile de Peste Mări, Naïma Moutchou, a cerut Federației Franceze de Fotbal să analizeze posibilitatea unor acțiuni în justiție împotriva afirmațiilor lui Rajoy.

Controversa a stârnit reacții și în Spania. Premierul Pedro Sánchez l-a acuzat pe fostul șef al Guvernului de declarații xenofobe.

„Spania aparține celor care o iubesc și muncesc pentru ea, nu celor care o fac de rușine prin declarații xenofobe”, a scris Sánchez pe rețelele sociale.

Șeful executivului spaniol a adăugat că apartenența la o țară nu este dată de nume, locul nașterii sau culoarea pielii, ci de dorința de a contribui la societate.

„Franța, ne vedem în semifinale. Să câștige cel mai bun și să piardă rasismul”, a transmis Pedro Sánchez.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...