Scandal pe aeroportul din Corfu. Pasagerii unei curse spre Chișinău, blocați ore în șir în avion

Pasagerii cursei aeriene Corfu – Chişinău, operată de o companie low-cost ucraineană, acuză că au fost nevoiţi să aştepte mai bine de două ore în avion, fără aer condiţionat, apă şi fără explicaţii privind cauza tergiversării decolării. 

Reprezentanţii companiei spun că nu au nicio informaţie clară de la echipaj privind acest caz, dar, cel mai probabil, ar fi vorba despre o defecţiune tehnică, scrie TVR Moldova.

La peste 35 de grade, într-o aeronavără fără aer condiționat. În aceste condiţii au așteptat în jur de 100 de pasageri, printre ei şi copii, să pornească spre Chișinău. Zborul era programat la ora 12:30. Oamenii au fost ținuți în suspans în jur de două ore. Echipajul le-a comunicat doar că nu poate fi pornit sistemul de climatizare, ne-a relatat o pasageră. 

Abia după două ore, călătorii au revenit în terminal și peste câteva minute a fost reluată îmbarcarea. Avionul a decolat în jurul orei 15:20, cu o întârziere de aproape trei ore.

„Sincer, nu am primit la timp de la echipa care era pe aeronavă informare referitor la problemă, dar așteptăm de la ei un răspuns oficial. Nu a fost o modificare din timp… probabil a fost într-adevăr o problemă tehnică despre care încă nu ne-au comunicat. Presupun că într-adevăr au fost lăsați fără condiții din cauzele tehnice. Informare a fost, am avut un apel de la un turist și paralel se vorbea… li se comunica cine vrea să iasă afară, cine vrea să rămână înăuntru”, a declarat un reprezentant al companiei aeriene pentru TVR Moldova.

Avionul a aterizat la Chișinău aproape de ora 17. Reprezentanta companiei ne-a mai comunicat că pasagerii pot depune o plângere și o cerere de rambursare a banilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...