Schema cu „ruda implicată în accident” funcționează în continuare. O femeie din capitală a fost păgubită de 100.000 de lei

Un nou caz de escrocherie a fost înregistrat, prin schema cunoscută ca „ruda implucată în accident”. În seara zilei de sâmbătă, o femeie din Chișinău a sesizat poliția, după ce a căzut victimă a unei înșelăciuni telefonice.

Potrivit informațiilor preliminare, o persoană necunoscută, de gen feminin, a contactat telefonic victima, prezentându-se în limba rusă drept reprezentant al organelor de drept. Sub pretextul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident rutier, aceasta a indus victima în eroare și a obținut o sumă de aproximativ 100.000 de lei.

Ulterior, banii au fost transmiși personal unor persoane necunoscute, care au părăsit locul într-o direcție necunoscută.

Poliția a inițiat o anchetă și întreprinde măsuri operative pentru identificarea făptașilor.

În acest context, oamenii legii le recomandă cetățenilor să nu transmită bani, date personale sau coduri bancare persoanelor necunoscute; să verifice informațiile prin contactarea directă a rudelor sau a instituțiilor oficiale; să întrerupă apelurile suspecte și să apeleze imediat 112.

Informați rudele, în special persoanele în etate, despre acest tip de escrocherie.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...