Nu-s, sunt, au zburat, n-au zburat, au fost drone, n-au fost drone. Dincolo de păreri și presupuneri – avem în față un fapt confirmat – reprezentanții forțelor aeriene de la Kiev au declarat oficial că o dronă a zburat „zeci de kilometri pe teritoriul Moldovei”.
La Chișinău ni se spune în continuare să ne informăm din sursele oficiale, care se pare că știu mai multe decât au voie în mod oficial să ne spună. Ori Kievul bagă în mod intenționat zâzanie, ori Chișinăul a ales să tacă despre survolul spațiului nostru aerian a unei drone rusești din considerente pe care nu le cunoaștem deocamdată. Ambele situații nu ne fac bine.
Oricum, să acuzi jurnaliștii că își pun întrebări despre securitatea spațiului aerian mi se pare la fel de grav. Cine minte și cine spune adevărul? Atât timp cât nimic nu e clar există loc de multe interpretări, care pot naște mai multă dezinformare decât intenția nobilă a autorităților de ascunde gunoiul sub preș.