După mai multe săptămâni de proteste și o serie de întâlniri și negocieri, autoritățile au acceptat să ofere sprijin fermierilor prin diverse măsuri, într-o încercare de a calma spiritele și de a găsi soluții viabile pentru problemele sectorului agricol, anunță reprezentanții fermierilor.
Una dintre revendicările cheie convenite este instituirea unui nou mecanism de creditare destinat fermierilor micro și mici, cu un plafon de 2 milioane de lei fiecare. Aceste credite vor fi garantate de stat și ar urma să devină disponibile începând cu data de 15 martie. De asemenea, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, se angajează să solicite sprijin de urgență din partea Uniunii Europene pentru sectorul agricol.
„Nu pot spune că sunt deocamdată tare mulțumit de rezultate. Dar totuși în câteva zile a fost lansat acest mecanism cu creditul garantat pentru circulante pînă la 500 mii lei și acum discutăm următorul produs de creditare garantată pe durata mai lungă și cu plafonul pînă la 2 mil. lei. Căutăm soluții pe celelalte subiecte. Adică, există mișcare modestă și apare și o mică speranță la agricultori”, a declarat Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”.
Liderii fermierilor protestatari susțin că ar putea să retragă tehnica agricolă de pe unele drumuri din republică, inclusiv de la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița.
„Urmează să facem o ședință scurtă, să vedem ce o să decidem împreună cu agricultorii, pentru că nu decid eu. Sunt anumite rezultate, suntem conștienți că ele nu se fac într-o zi două. Astfel de discuții aparent constructive nu au fost de când mă știu eu. Dacă se dorește, se face. Păcat că pentru unii colegi e mult prea târziu și cineva va răspunde pentru asta, dar sperăm să-i putem salva pe ceilalți și să pornim roata economieiidința cu proiectul deja elaborat de ODA și vedem ce spun băncile”, a punctat unul dintre liderii agricultorilor protestatari, Sergiu Stefanco.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, s-a arătat mulțumit de modul în care au decurs discuțiile astăzi.
„Am avut o ședință lucrativă, s-au trasat niște obiective pentru fiecare instituție a statului, inclusiv Ministerul Finanțelor. ODA urmează să transmită așa-numitele proiecte cu necesități băncilor, apoi, dacă se va reuși, este programată pe mâine o altă ședință”, a declarat Bolea.