SCURT PE DOI | Mi-e dor… Vremurile trebuie întâi să treacă, ca să-ți dai seama dacă au fost bune sau nu

Nicolae FEDERIUC

Mi-e dor de Mihai Popșoi, de pe vremea când umbla cu fes și striga revoltat în plină stradă: „Anere, anere, când dai jos tarifele?!”

Mi-e dor de Dan Perciun, când încă n-avea barbișon, iar cârlionții erau lăsați să se desfășoare în voie, care la fel sărea în apărarea oamenilor obijduiți și-i reproșa ocârmuirii opresoare: „Voi scumpiți într-una gazul, nu vă e cam gros obrazul?!”

Mi-e dor de Igor Grosu, neobositul de la talpa sudică a țării, din vremea când și el umbla slobod prin mijlocul plebei, cu căciulă de tip „ușankă”, cu urechile dezlegate și lăsate peste… urechi, și-i ocăra feroce pe nesimțiții de la „anere” că „țara trece la tizic”, dar lor nu le e măcar „rușine-un pic”.

Dar, mai ales, mi-e dor de Maia Sandu, de femeia aceea plăpândă, de doar 45 de kilograme, dar care străpungea văzduhul cu vocea-i ascuțită ca o săgeată și o înfigea adânc în inimile pline de speranță ale poporului sătul de nedreptăți: „Ei se jură că nu fură, gazu-i scump peste măsură!”

Tariful la gaz era 5 lei și ceva atunci… Acum e peste 20 de lei.

Mda, vremurile trebuie întâi să treacă…, ca să-ți dai seama dacă au fost bune sau nu…