SCURT PE DOI | Trump nu s-a referit nici la Dodon, nici la Voronin, când a vorbit despre stânga din R. Moldova, ci fix la PAS, grosso modo

Igor Grosu, inspirat de „zeflemeaua” lui Valeriu Pașa la adresa președintelui american, i-a tras și el una cu stângu-n dreptul, așa cum știe doar el să accentueze cuvintele.

Cică Trump a avut în vedere că SUA i-au finanțat pe Voronin și Dodon, când a spus că, în R. Moldova au fost pompate 32 de milioane de dolari pentru „propagandă politică de stânga”. Auzi la el? Tare șugubăț al nostru!

Am râs noi, dar dacă serios, Trump nu s-a referit nici la Dodon, nici la Voronin, când a spus asta, ci fix la PAS și la el implicit, grosso modo. Pentru că Trump știe, nu din auzite, care-i stânga și ce zace în ea, deoarece se bate cu ea de ani de zile. Așa că „gluma” a fost cam… stângace, hai să-i spunem.

Faptul că Trump arată deja a treia oară cu degetul spre noi demonstrează că e cam groasă treaba, iar Grosu ar face bine să fie nițel mai serios. Mai ales că are de gând să meargă iarăși cu Popșoi în America și teamă mi-i că o să aștepte iar degeaba pe sub porți.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *