
Poleiul și drumurile alunecoase fac tot mai multe victime. În 24 de ore, la Spitalul de Urgență au apelat 178 de oameni care au acuzat traumatisme, iar 39 dintre ei au fost spitalizați, medicii reușind să efectueze 18 intervenții chirurgicale.
Potrivit datelor publicate de Institutul de Medicină Urgentă (IMU), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 306 adresări. În urma evaluărilor medicale, 39 de pacienți au necesitat internare, fiind diagnosticați cu diferite tipuri de traumatisme.
„Din cauza gravității fracturilor suferite, 18 pacienți au avut nevoie de intervenții chirurgicale. La medicul neurochirurg s-au adresat 70 de pacienți, dintre care 11 au necesitat spitalizare și 2 persoane au fost intervenite chirurgical de urgență”, menționează IMU, potrivit Moldpres.
Miercuri, 28 ianuarie, situația este mai stabilă, constată IMU, precizând că este înregistrat un număr redus de pacienți cu traumatisme, în comparație cu zilele precedente.
Medicii de la urgență au muncit în regim alert și în ziua de marți, 27 ianuarie. Aproape 500 de persoane au apelat la serviciul medical de urgență după ce au suferit diverse traumatisme, în urma alunecărilor pe drumurile acoperite cu polei. Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății.