Sectorul IT, tot mai important pentru economia Republicii Moldova. Cifră de afaceri record și salarii peste media națională

Industria IT din Republica Moldova și-a consolidat poziția de sector strategic, potrivit Raportului anual pentru 2024, publicat de Moldova Innovation Technology Park (MITP). Rezidenții parcului au înregistrat o cifră de afaceri de 15,2 miliarde lei (aproximativ 800 milioane euro), echivalentul a 4,7% din PIB, iar contribuțiile la bugetul public au depășit 1,5 miliarde lei, în creștere cu 14% față de anul precedent.

Potrivit raportului, salariul mediu al specialiștilor IT din cadrul MITP a urcat la peste 50.000 de lei pe lună (circa 2.500 euro), ceea ce reprezintă o majorare de 23% față de 2023. În total, peste 24.200 de persoane activează în companiile rezidente, cu 14% mai multe decât anul trecut.

Parcul tehnologic mai remarcă și o extindere notabilă a comunității de afaceri. În 2024, numărul rezidenților a ajuns la 2.154, dintre care 288 sunt companii cu capital străin din 42 de țări. Creșterea medie lunară a fost de 57 de companii, un record în cei șapte ani de funcționare ai MITP.

Exporturile rămân principala direcție a industriei. 88% din vânzări provin de pe piețele externe. Cele mai mari venituri au fost generate de dezvoltarea de software la comandă (54%), urmată de prelucrarea de date și administrarea web (19%), consultanță IT (11%), call-centre (5%) și editare software (4%).

Reprezentanții MITP subliniază că rezultatele confirmă eficiența cadrului fiscal și atractivitatea mediului de afaceri pentru investiții în domeniul tehnologiilor informaționale, consolidând rolul sectorului ca unul dintre principalii factori de creștere economică ai Republicii Moldova.

Moldova Innovation Technology Park (MITP) este primul parc IT virtual din Republica Moldova, lansat în 2018. El oferă companiilor din domeniul tehnologiilor informaționale un regim fiscal unic de 7% din venituri, simplificând taxarea și raportarea. Modelul a atras atât firme locale, cât și investitori străini, numărul rezidenților depășind în prezent două mii de companii din peste 40 de țări.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...