
Asasinul turcului de 41 de ani, membru al unei grupări criminale, din sectorul Râșcani al Capitalei nu a părăsit teritoriul R. Moldova, este convins ministrul de Interne, Adrian Efros. Potrivit demnitarului, la frontiera de stat, inclusiv la punctele de intrare în regiunea transnistreană a fost instituit regim sporit de securitate.
„Din datele noastre operative, se află încă pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, Au fost avertizați colegii de la poliția de frontieră, este un control sporit la toate punctele de trecere a frontierei. Au fost întărite patrulele pe sectoarele verzi a frontierei. Depunem maxim efort ca persoana să fie reținută, inclusiv toate căile care merg spre regiunea transnistreană sunt instalate posturi fixe, echipe mobile, care execută acele filtre de verificare. La nivel operativ există o comunicare cu regiunea transnistreană”, a declarat Adrian Efros, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Crima de la Râșcani s-a produs în 10 iulie, la terasa unei cafenele. Bărbatul împușcat este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.
În perioada 2022-2023, autoritățile Republicii Moldova au primit de la cele din Marea Britanie patru cereri de extrădare în privința acestuia. Potrivit procuraturii, după ce a fost reținut, cetățeanul turc a depus o cerere de azil, care a fost respinsă abia peste cinci luni.
Avocatul victimei a contestat-o, fapt care a dus la tărăgănarea procesului. Mai mult decât atât, Codul de procedură penală prevede că o persoană nu poate fi privată de libertate mai mult de 180 de zile, în cazul în care pe rol se află o cerere de azil.