Șeful Pentagonului a convocat o reuniune urgentă și neobișnuită a sute de generali și amirali americani din întreaga lume

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat sute de generali și amirali ai SUA din întreaga lume să se adune marțea viitoare la Quantico, Virginia, pentru o întâlnire a cărei temă rămâne neclară, au declarat mai mulți oficiali pentru CNN și The Washington Post.

Reuniunea, descrisă ca „extrem de neobișnuită”, a fost adăugată brusc în agendă, iar până și ofițerii de rang înalt chemați nu știu motivul convocării. Printre speculațiile vehiculate se numără un test fizic colectiv, un briefing privind situația Departamentului Apărării sau chiar o posibilă epurare masivă în rândul conducerii militare.

„Este numită squid game-ul generalilor”, a glumit un oficial.

Alții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile de securitate generate de concentrarea atâtor comandanți de top într-un singur loc.

„Dacă nu e vorba despre lansarea unei campanii militare majore sau o restructurare totală a comandamentului, nu văd un motiv serios pentru o astfel de întâlnire”, a declarat un consilier din Congres pentru CNN.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a confirmat doar că Hegseth va „discuta cu liderii militari de rang înalt la începutul săptămânii viitoare”, fără a oferi detalii.

Întrebat despre convocare, președintele Donald Trump a spus că întâlnirea va avea legătură cel puțin parțial cu o evaluare a echipamentelor militare.

„Avem cele mai bune echipamente din lume. Generalii vor vizita locuri unde sunt testate noile arme și vor discuta despre ele.”

Niciuna dintre persoanele care au vorbit cu The Washington Post nu își amintea ca un secretar al Apărării să fi ordonat vreodată atâtor generali și amirali ai armatei să se adune în acest fel. Mai mulți au spus că acest lucru ridică probleme de securitate.

„Oamenii sunt foarte îngrijorați. Nu au nicio idee ce înseamnă asta. Nu chemi generali care conduc oamenii lor și forța globală într-un auditoriu în afara Washingtonului fără să le spui de ce/care este subiectul sau agenda”, a spus una dintre persoanele citate.

„Scoatem acum toți generalii și ofițerii de marină din Pacific?”, s-a întrebat un oficial american. „Totul este ciudat.”

Întâlnirea are loc pe fondul unei serii de demiteri în rândul conducerii militare de top, începute odată cu instalarea administrației Trump. Printre cei înlăturați recent se numără fostul șef al Statului Major, generalul CQ Brown, șefii Marinei și Gărzii de Coastă, dar și comandanți din Forțele Aeriene și Marina militară.

Hegseth, cunoscut pentru criticile dure la adresa corpului de ofițeri de rang înalt, a declarat anterior că o treime dintre aceștia sunt „complici” la politizarea armatei și a cerut reducerea cu cel puțin 20% a numărului de generali și amirali.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...