
Un responsabil al centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de forţele ruse în sudul Ucrainei, a fost ucis într-un atentat cu maşină capcană, potrivit Agerpres. Anterior, acesta a fost acuzat de serviciile ucrainene că ar fi „colaborat voluntar cu invadatorii ruşi” şi că ar fi denunţat angajaţi „pro-ucraineni” ai centralei, participând astfel la „reprimarea” personalului de către ocupanţi.
Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării a confirmat că explozia unei maşini capcană l-a ucis vineri dimineaţă pe Andrii Korotkii, identificat ca „responsabilul securităţii” de la centrala din Zaporojie, cea mai mare din Europa.
Instituția a spus că Korotkii era „criminal de război” și colaborator, acuzându-l de reprimarea ucrainenilor și de faptul că a înmânat Rusiei o listă cu angajații uzinei și a indicat apoi persoanele cu opinii pro-ucrainene.
„Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei reamintește tuturor că fiecare criminal de război va fi pedepsit în mod corespunzător”, a declarat agenția ucraineană pe canalul său oficial Telegram, citată de HotNews.ro.
Serviciile de informaţii militare ucrainene au postat online o înregistrare video de slabă calitate care arată o maşină SUV albă care rulează încet înainte de a exploda, răspândind fragmente în jur.
Autorităţile centrale din Zaporojie, afiliate Rusiei, au confirmat că Korotkii a fost ucis într-un „atentat terorist comis de regimul de la Kiev”.
Directorul centralei, Iuri Cerniciuk, a denunţat un atac „iresponsabil”, precizând că Andrii Korotkii fusese anterior preşedinte al consiliului local din Energodar, oraş ucrainean controlat de Rusia unde se află centrala nucleară.
Forţele ruse ocupă din martie 2022 centrala din Zaporojie, ţinta mai multor bombardamente de care ambele tabere s-au acuzat reciproc. De la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, serviciile secrete ucrainene s-au aflat la originea mai multor atentate sau tentative de asasinate în teritoriile ocupate şi chiar pe teritoriul Rusiei, vizând responsabili ai ocupanţilor, militari şi personalităţi susţinând invazia în Ucraina.