
Numărul tinerilor interesați de pedagogie și angajați în școli și grădinițe scade de la an la an. Dacă în 2018, ponderea profesorilor și educatorilor care aveau până la 30 de ani era de peste 10%, anul trecut, această cotă a scăzut la 7,7%. În aceste condiții, a crescut numărul pedagogilor vârstnici în instituțiile de învățământ. În prezent, 21,7 la sută dintre cadrele didactice au peste 60 de ani, în timp ce acum cinci ani cota era de 18%.
Datele Biroului Național de Statistică mai arată că numărul pedagogilor este în continuă scădere. În prezent, în R. Moldova sunt peste 45 800 de cadre didactice, cu peste 3200 mai puțini decât în anul de studii 2018-2019.
În prezent, cele mai multe cadre didactice, peste 56 la sută, sunt angajate în școlile primare, gimnazii și licee. Peste 27% dintre pedagogi activează în grădinițe, 8,1 la sută sunt profesori în universități, iar 7,8% – în școli profesionale și colegii.
Repartizați pe discipline, cei mai mulți profesori din școli, peste 2670, predau limba și literatura română, aproximativ 2600 – limbi străine, iar alți 1788 sunt profesori de matematică. Alți 1383 de cadre didactice predau istoria, iar 1157 sunt profesori de limba și literatura rusă.
Statistica mai arată că venitul mediu brut pe lună al unui cadru didactic este de aproximativ 12 100 de lei, sub nivelul salariului mediu pe economie.