Șeful Vămii spune că nu s-au găsit dovezi privind implicarea vreunui vameș în contrabanda cu armament de la Leușeni

Niciun funcționar al Serviciului Vamal nu este vizat în dosarul privind contrabanda cu armament și muniții depistate, în noiembrie 2025, într-un camion la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, susține directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie. Potrivit acestuia, atât verificările interne, cât și ancheta penală nu au stabilit implicarea vreunui angajat vamal în schema de contrabandă.

„Am făcut și cercetările noastre, a fost și ancheta penală. Au fost trimise cinci persoane, dacă nu mă înșel, în judecată. Din fericire pentru sistemul vamal, nu am avut dovezi și nu am avut nimic demonstrat de implicarea unor funcționari vamali. Ceea ce mă bucură, pentru că este un caz într-adevăr de rezonanță. De asemenea, menționăm că a fost un caz izolat, urmează ca autoritățile competente să dea o notă care au fost motivele, de ce a fost această tentativă”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Dosarul a ajuns în instanță la sfârșitul lunii mai. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată cinci persoane din Chișinău și Dubăsari, acuzate de implicare în transportul clandestin al armamentului din Ucraina, prin Republica Moldova, cu destinația finală Israel.

Printre inculpați se numără presupusul organizator al schemei, asistentul său logistic, inclusiv persoana responsabilă de depozitarea armamentului, un broker vamal, un exportator care gestiona compania implicată și șoferul care a transportat armamentul din Ucraina. Șoferul care a încercat să introducă încărcătura în România este investigat separat de autoritățile române.

Camionul cu armament a fost oprit la punctul de trecere Leușeni-Albița în 20 noiembrie 2025, după ce un vameș a alertat autoritățile române cu privire la suspiciunile existente. În urma verificărilor au fost descoperite un lansator portabil de rachete antiaeriene „Verba”, opt lansatoare antitanc RPG-30, 18 sisteme antitanc ghidate „Kornet” și componente ale unei drone de tip Geran-2.

Potrivit procurorilor, armamentul ar fi fost introdus clandestin din Ucraina și ascuns în compartimente special amenajate ale camionului.

Între timp, în luna iulie, patru dintre inculpați au fost eliberați din arest preventiv. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis pe 16 iulie ca Alexei Piankovski și Maxim Darii să fie plasați în arest la domiciliu, iar Veaceslav Pîrvu și Valeriu Braga să fie cercetați sub control judiciar. Procurorii PCCOCS au contestat hotărârea, iar apelul urma să fie examinat pe 23 iulie. Cel de-al cincilea inculpat, Eugeniu Pralea, și-a recunoscut vina și a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de trei ani. Sentința a fost pronunțată în 24 iunie și a fost publicată abia după solicitarea jurnaliștilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...