Sergiu Mocanu: Vasiloi este protejat de Grosu, de aceea, nu va fi demis, iar dosarul penal privind atacul de la aeroport va fi clasat

Dosarul penal deschis în cazul atacului de la aeroport va fi clasat, iar mustrarea aspră aplicată șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, are menirea de a-l scăpa de pedeapsă. De această părere este liderul Partidului „Republica Unirii”, Sergiu Mocanu, care susține că în spatele lui Vasiloi ar sta președintele Parlamentului Igor Grosu, care ar fi plătit să-l mențină în funcție.

Potrivit lui Mocanu, raportul prezentat de ministrul de Interne, Adrian Efros, care ar fi trebuit să facă lumină în acest caz, a băgat și mai mult lumea în ceață.

„Dosarul penal, pornit pe faptul atacului de la Aeroport, va fi clasat. Mai lasă puțin să se liniștească lumea, deși moldovenilor deja le este lene să se mai intereseze de așa ceva. Dosarul acela va fi clasat, pentru că, în Republica Moldova, taina anchetei, cu care se acoperă ministrul de Interne, când povestește filmul evenimentelor de la aeroport, câteodată este atât de mare, încât nu este divulgată nici judecătorilor în procesul de judecată”, a spus Sergiu Mocanu, în cadrul emisiunii sale săptămânale de pe Youtube.

Mai mult, acesta se arată convins că șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, nu este demis, deoarece este protejat de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu.

„Eu acum înțeleg de ce ei nu-l demit pe Vasiloi. De fapt, mustrarea aspră, pe care a primit-o ca și cum Vasiloi, îl acoperă de demisie. Ei îl trec ușurel prin urechile acului ca să-l salveze. Asta o face Grosu, care e patronul lui, cel care este plătit de Vasiloi ca să-l mențină în funcția asta”, a menționat Sergiu Mocanu.

Nici Rosian Vasiloi, nici Igor Grosu nu au reacționat deocamdată la aceste acuzații.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...