
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, care se păstrează în biserica romano-catolică „Sf. Elena” din Veneția, vor fi aduse, în premieră, în România. Acestea vor fi depuse spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, în perioada 30 aprilie – 8 mai 2025, iar o scurtă perioadă se vor afla și în București.
Cu această ocazie, a fost lansat un site special dedicat evenimentului aducerii moaștelor Sfintei Împărătese Elena, potrivit Basilica. Site-ul sfanta-elena.ro prezintă atât programul integral al pelerinajului, cât și resurse despre Sfânta Elena, detalii privind acreditarea de presă, participarea la evenimente ș.a.
Evenimentul are loc în contextul hramului Mănăstirii Pantocrator, dar este dedicat și Centenarului Patriarhiei Române, motiv pentru care cinstitele moaște vor poposi timp de câteva ore și la Catedrala Patriarhală, închinată Sf. Constantin și Elena.
După Grecia (2017), România este a doua țară ortodoxă care primește vizita Sfintei Elena, de când moaștele ei se află la Veneția.