Slovacia anunță încetarea livrărilor de arme către Ucraina. Va continua să furnizeze doar ajutor umanitar

Robert Fico

Slovacia nu va mai oferi asistență militară Ucrainei, a anunțat noul prim-ministru al țării, Robert Fico, în timpul unui discurs adresat membrilor comisiei parlamentare pentru afaceri europene înainte de summitul liderilor de la Bruxelles.

„Este mai bine pentru ei să negocieze pacea timp de 10 ani decât să se omoare între ei timp de 10 ani fără niciun rezultat”, a declarat Fico, la o zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliție asociat cu un partid de extremă dreapta pro-rus.

Acesta a precizat însă că țara sa va continua să furnizeze ajutor umanitar vecinului său devastat de război.

„Considerăm că ajutorul acordat Ucrainei este doar un ajutor umanitar și civil și nu vom mai furniza arme Ucrainei”, a mai declarat Fico.

Fico a numit, de asemenea, „planul de pace” al lui Zelenski ireal și că acordurile privind soluționarea conflictului ucrainean trebuie să fie făcute între Rusia și SUA. Sfârșitul sprijinului militar pentru Kiev a fost una dintre promisiunile electorale ale lui Fico, al cărui partid a câștigat ultimele alegeri parlamentare din Slovacia. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram