Șoferul care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare, în urma teribilului accident de pe viaduct, își va afla astăzi sentința

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, va pronunța astăzi sentința în dosarul accidentului din februarie de pe viaduct, în urma căruia Marcela Paladi, o tânără de 25 de ani, și-a pierdut ambele picioare. Procurorii cer 4 ani și 8 luni de închisoare în penitenciar de tip deschis pentru Gheorghe Begu, șoferul care a provocat accidentul. Ședința de judecată este programată pentru ora 13:00. 

Sentința va fi pronunțată în lipsa Marcelei Paladi, care se află într-o clinică din Germania, acolo unde a mers pentru mai multe investigații medicale. 

Amintim că accidentul de pe viaductul de la Botanica s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie. Marcela Paladi era pasager într-o mașină care fusese implicată într-un alt accident rutier minor. Tânăra voia să pună instaleze triunghiul reflectorizant în momentul în care a fost lovită în plin de o mașină. În acea noapte medicii i-au amputat ambele picioarele, însă au reușit să-i salveze viața. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram