
Șoferul troleibuzului, care sâmbătă a lovit mortal o femeie care traversa neregulamentar o stradă din Capitală, a fost reținut pentru 72 de ore. Cel puțin așa a anunțat avocatul șoferului, care califică reținerea drept un abuz, decizia fiind luată fără vreun temei juridic.
„Am fost martorul unei situații care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. Deși probele arată clar circumstanțele, iar șoferul nu a fugit de la fața locului, a colaborat cu poliția, are domiciliu stabil și nu reprezintă niciun pericol procesual, totuși, în mod absolut arbitrar, se dispune reținerea lui”, a scris avocatul Andrei Domenco.
Apărătorul susține că polițiștii și procurorii nu și-ar fi putut argumenta măsura aplicată.
„Se invocă „o bănuială rezonabilă”, dar în realitate, avem un caz în care justiția devine spectacol, iar reacția autorităților este ghidată mai degrabă de presiunea socială și frica de critici, decât de lege și probe. Impactul a fost inevitabil, iar întregul moment este surprins de camere video: se vede clar cum șoferul frânează din timp, claxonează și încearcă să evite accidentul, dar din cauza masei troleibuzului, oprirea instantă este imposibilă”, a mai adăugat avocatul.
Amintim că accident fatal a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe bd. Decebal din Capitală, în preajma unei stații de așteptare. O femeia, în vârstă de 63 de ani, a fost lovită de un troleibuz de pe linia nr. 8, condus de un tânăr de 23 de ani. Acesta traversa strada neregulamentar, în fugă. În urma impactului, pietonul a murit pe loc.