SONDAJ IMAS | Moldovenii, nemulțumiți și pesimiști. Mai mult de jumătate din populație crede că R. Moldova se află pe o cale greșită

Aproximativ 53 la sută dintre cetățenii moldoveni consideră lucrurile în Republica Moldova se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce peste 38 la sută cred contrariul. Datele se regăsesc sondajul IMAS, realizat în luna februarie 2026 și făcut public astăzi.

În același timp, peste 40 la sută dintre respondenți se declară nemulțumiți de felul în care trăiesc astăzi, din care 14,4% sunt „deloc mulțumiți”, în timp ce o treime spun că astăzi nu e nici mai bine, nici mai rău. Numărul celor „destul de mulțumiți” de situația actuală se ridică la 26,4 la sută și doar 2,5% se declară „foarte mulțumiți”.

În ceea ce privește percepția față de perspectivele de viitor, aproape 10 la sută cred că peste un an vor trăi și mai rău, iar 15% se așteaptă să trăiască „ceva mai prost”. Peste 31 la sută din cetățeni cred că situația lor va rămâne „aproximativ la fel”, iar 29,5% se așteaptă la „mai bine”. Doar 2,3 la sută se arată convinși că va fi „mult mai bine” anul viitor.

Sondajul a fost realizat în luna februarie 2026, pe un eșantion de 1113 respondenţi, cu vârsta de peste 18 ani, pe teritoriul Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană. Eroarea maximă este de ±3.0%.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...