
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost ales marți, în funcția de președinte al Camerei Deputaților din România, revenind astfel în a treia cea mai importantă funcție în stat, după ce fostul titular, Ciprian Șerban, a preluat portofoliul Transporturilor în noul Guvern condus de Ilie Bolojan, transmite Hotnews.ro.
Grindeanu a fost votat de 201 deputați. Celelalte partide din Coaliție – PNL, USR și UDMR – nu au propus contracandidați, iar AUR a refuzat, de asemenea, să desemneze pe cineva. După vot, Grindeanu le-a mulțumit colegilor pentru sprijin și a declarat că îl așteaptă un mandat „plin de provocări”.
Tot marți, plenul Senatului l-a ales pe Mircea Abrudean în funcția de președinte al Senatului, după ce Ilie Bolojan a fost desemnat oficial prim-ministru.
Sorin Grindeanu (PSD) este o figură cunoscută pe scena politică românească, cu o carieră de peste două decenii. A fost deputat, ministru al Comunicațiilor, premier (în 2017, sub conducerea lui Liviu Dragnea), șef al ANCOM, dar și ministru al Transporturilor și vicepremier în Guvernul Ciucă până în 23 iunie 2025.
În luna mai, Grindeanu a fost ales președinte interimar al PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu, învingându-l în competiția internă pe Daniel Băluță, cu 67 de voturi la 14.
Este pentru a doua oară când Grindeanu preia interimar conducerea Camerei Deputaților – prima dată fiind în noiembrie 2021, pentru 21 de zile, înainte ca funcția să fie preluată de Marcel Ciolacu.