
Spațiul online necesită reglementări noi în perioada campaniilor electorale, după exemplul posturilor TV. Despre acest lucru vorbește președintele CEC, Angela Caraman, care precizează că autoritatea electorală și alte instituții responsabile lucrează acum pentru implementarea noilor norme, preluate din experiența Uniunii Europene. CEC subliniază și importanța instruirii alegătorilor cum să consulte sursele din spațiul online și de „unde să ne informăm corect”.
„Ar trebui să avem aceleași reguli pentru campania electorală, atât în spațiul online, exact așa cum sunt la televiziune. Noi nu îi interzicem. Noi vorbim de aceleași reguli și condiții egale pentru toți competitorii electorale, pentru că dacă am reglementat care este timpul de antenă, modalitatea de desfășurare a dezbaterilor, deci sunt reguli foarte clare și expres prevăzute. Asta ar trebui să fie ca și regulă, vorbesc, tot ce se întâmplă în spațiul online, inclusiv la ceea ce se spune. Ori dacă vorbim de manipulare, de dezinformare, asta deja nu mai este condiție egală de o campanie electorală. Deci ar trebui să avem această corectitudine în desfășurarea campaniei și în spațiul online. Și ceea ce este foarte important, ca să învățăm și cetățenii, alegătorii, ca să știe cum consultă această informație din spațiul online. Unde sunt sursele sigure? De unde ne informăm corect?”, a declarat Angela Caraman în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.
Funcționarul a precizat că ar trebui să existe și o autoritate care să supravegheze procesul.
„Să fie acele reglementări care să pună în condiții de egalitate, fie dacă vorbim de dezbatere într-un studio, fie că vorbim de dezbatere în spațiul online. Noi avem acel pachet al serviciilor digitale la nivel european, deci actul serviciilor digitale, și acum examinăm cum putem transpune în legislația națională acele reglementări obligatorii. Fie că vorbim de utilizarea inteligenței artificiale, fie că vorbim de protecția datelor cu caracter personal în spațiul online, fie că vorbim de publicitatea online și regulile după care trebuie să se conducă competitorii electorali. Marcarea, raportul, înregistrarea acelor conturi de pe care face publicitatea. Deci este un complex de acțiuni și tocmai suntem în elaborare de propuneri. Cel puțin din perspectiva CEC-ului, pentru că aici este o muncă colectivă, este efortul mai multor instituții care trebuie să vină cu anumite recomandări privind reglementarea spațiului online”, a mai adăugat Angela Caraman.
Amintim că, în luna aprilie, în Parlament a fost înregistrat proiectul noii legi privind mass-media. Pe lângă un șir de norme ce vor transpune legislația UE, documentul prevede că furnizorii de servicii mass-media vor avea obligația să asigure transparența structurii de proprietate și a surselor de finanțare. Legea introduce și o definiție explicită a „dezinformării”, vizând combaterea informațiilor false sau înșelătoare care pot produce prejudicii publice, aspect cu relevanță directă pentru circulația rapidă a conținutului digital.
Sunt stipulate reglementări și pentru mediul online și spațiul digital. Textul definește pentru prima dată noțiunea de „platformă online” ca serviciu de găzduire care stochează și diseminează informații către public, extinzând astfel cadrul legal tradițional al presei către mediul digital. De asemenea, responsabilitatea editorială este clarificată prin includerea obligației de verificare continuă a conținutului generat cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială. Proiectul mai prevede reguli de transparentizare a structurii de proprietate și a surselor de finanțare pentru furnizorii de servicii mass-media, inclusiv cei din mediul online, și consolidează protecția drepturilor la viață privată și a datelor cu caracter personal.