Starlink, afectat de un nou blocaj global. Armata ucraineană: „Rețeaua a căzut pe tot frontul”

Un nou blocaj global a afectat duminică rețeaua de sateliți Starlink, potrivit datelor furnizate de platforma Downdetector.

Problemele au avut impact direct asupra armatei ucrainene. Generalul Robert Brovdi, comandantul forțelor de sisteme fără pilot ale Ucrainei, a anunțat că serviciul „a căzut de-a lungul întregului front”. Ulterior, acesta a precizat că legătura „se restabilește treptat”.

Este al doilea incident major în ultimele luni. La sfârșitul lui iulie, Starlink a înregistrat o defecțiune globală care a durat peste două ore și jumătate, fapt ce a determinat armata ucraineană să ceară „diversificarea surselor de comunicație”.

Atunci, compania a explicat că problemele au fost cauzate de o eroare de software, iar Elon Musk și-a cerut scuze public pentru întreruperea serviciului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...