Statul vrea să crească, până în 2025, producția laptelui până la 40 la sută din necesarul de consum

Autoritățile vor să crească, până în 2025, producția laptelui la fermele din R.Moldova până la minim 160 de mii de litri de lapte, adică cel puțin 40% din necesarul de consum. Declarația a fost făcută de către ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în cardul unei emisiuni la Radio Moldova. Potrivit lui, în prezent, fermele autohtone produc doar puțin peste 5 la sută din consumul de lapte în Republica Moldova – adică 30 de mii dintr-un necesar de 568 de mii de tone de lapte. 

„Avem un deficit extraordinar de lapte în Republica Moldova. Noi plătim 3 lei pentru fiecare kilogram produs. Noi am ajuns să plătim 86 de milioane de lei subvenții pe kilogramul de lapte la ferme în primele 6 luni și să avem o cantitate de 28 de mii de litri de produs autohton, în timp ce necesarul este de 568 de mii. Prin urmare, obiectivul nostru este ca până în 2025 să se producă la nivel de ferme în Republica Moldova minim 160 de mii de litri de lapte, adică cel puțin 40% din necesarul nostru. Nu vom putea închide importurile, dar trebuie să facem tot posibilul pentru a avea producția noastră autohtonă”, a declarat Vladimir Bolea, potrivit radiomoldova. 

Recent, Ministerul Agriculturii a lansat Proiectul Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură prin intermediul căruia va fi implementat un program de granturi de până la 1 milion de dolari per beneficiar, care va ajuta crescătorii de animale să-și sporească productivitatea. 

În prezent, în fermele autohtone sunt în jur de 14 mii de vaci mulgătoare, iar aproximativ 50 de mii sunt îngrijite în gospodării private. Republica Moldova importă cantități impunătoare de lapte din Polonia, România și Ucraina.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *