
Statele Unite au introdus o nouă politică globală de restricționare a vizelor, care vizează persoanele implicate în escrocherii cibernetice, fraude online și șantaj sexual, precum și complicii acestora. Măsura a fost anunțată de secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, iar Ambasada Statelor Unite la Chișinău a informat despre noile prevederi și a îndemnat cetățenii să fie vigilenți în fața fraudelor din mediul online.
Potrivit Departamentului de Stat, noile restricții se aplică persoanelor responsabile de infracțiuni cibernetice sau de infracțiuni facilitate prin mijloace informatice, inclusiv scheme de investiții false și șantaj sexual. În anumite cazuri, restricțiile de viză pot fi extinse și asupra rudelor de gradul întâi ale celor implicați.
Decizia se bazează pe prevederile Ordinului Executiv 14390, semnat de președintele Donald Trump, privind combaterea criminalității cibernetice, a fraudelor și a schemelor de înșelăciune îndreptate împotriva cetățenilor americani.
Potrivit Departamentului de Stat, rețele infracționale transnaționale, deseori coordonate de grupări din China, au fraudat cetățeni americani cu cel puțin 10 miliarde de dolari doar în anul 2024. Autoritățile americane susțin că aceste activități sunt asociate și cu corupția, spălarea banilor și traficul de persoane.
Oficialii americani atrag atenția și asupra creșterii cazurilor de șantaj sexual în mediul online, în care sunt vizați inclusiv minori din Statele Unite.
„Administrația Trump utilizează toate instrumentele aflate la dispoziție – sancțiuni, urmăriri penale, confiscări de active, cereri de extrădare și cooperare internațională în domeniul aplicării legii – pentru a destructura rețelele infracționale și a impune consecințe celor care le susțin”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio.
Ambasada SUA la Chișinău îi îndeamnă pe cetățeni să fie vigilenți în fața ofertelor nesolicitate de investiții și să nu trimită bani sau imagini personale unor contacte neverificate din mediul online, avertizând că astfel de scheme sunt utilizate frecvent de grupările infracționale.