Sute de arestări după manifestațiile masive împotriva austerității în Franța. Mișcarea „Blocăm tot” a scos 200.000 de oameni în stradă

Protestele sub sloganul „Blocăm tot” au generat ciocniri cu poliția în Paris și alte orașe din Franța, miercuri, în prima zi a mandatului noului premier Sebastien Lecornu, numit după demisia lui François Bayrou. Protestatarii au blocat drumuri, au ridicat baricade și au fost dispersați de poliție cu gaze lacrimogene.

Ministerul de Interne a raportat că 197.000 de persoane au participat la manifestații în întreaga țară, în timp ce sindicatul CGT (Confederaţiei Generale a Muncii) susține că numărul ar fi fost de 250.000. Poliția a efectuat 540 de arestări, dintre care 211 în Paris.

Deși mișcarea nu a reușit să își atingă obiectivul declarat de a „bloca tot”, protestele au generat puncte de tensiune pe întreg teritoriul Franței, în pofida mobilizării excepționale a 80.000 de polițiști și jandarmi, transmite Le Monde. Ministrul de Interne demisionar, Bruno Retailleau, a raportat aproximativ 50 de acțiuni pentru eliberarea baricadelor și a condamnat violențele, subliniind totodată prezența semnificativă a elevilor de liceu în proteste.

Evenimentele au afectat traficul rutier și feroviar, deși trenurile de mare viteză și rețeaua de metrou din Paris au funcționat în mare parte în regim normal. În mai multe orașe, școlile au fost blocate, iar protestatarii au ocupat drumuri și gări.

Mișcarea „Blocăm tot” a apărut spontan pe rețelele sociale și include o gamă largă de revendicări, majoritatea vizând planurile guvernamentale de austeritate și nemulțumirile legate de inegalitate. Experții compară această mișcare cu „vestele galbene”, deși actualul val de proteste este caracterizat printr-o participare mai mare a tinerilor.

Noul premier Sebastien Lecornu a promis o „ruptură profundă” cu trecutul și a declarat că va căuta modalități mai creative de a colabora cu partidele de opoziție pentru a construi un guvern stabil. Lecornu urmează să se adreseze națiunii în zilele următoare pentru a explica noua abordare.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...