
Nicio pensie să nu fie mai mică de cinci mii de lei, iar indexarea pensiilor în funcție de rata inflației să fie stabilită de Constituție. Este promisiunea formațiunii „Partidul Nostru”, care anunță că are mai multe soluții pentru a găsi bani pentru aceste majorări. Una dintre ele este reanimarea programului „Cetățenie pentru investiții”.
„Ca pensionarul să nu depindă de nicio guvernare și de mofturile politicienilor de orice culoare, noi propunem două lucruri. Pensia minimă să nu fie mai mică de 5000 de lei și în Constituție să fie expres stabilită indexarea pensiei la rata inflației! Pensia minimă să fie și pentru cei care au probleme cu stagiul – unii nu pot demonstra că au zece ani de zile, altuia i se spune că a făcut serviciul militar în armata sovietică și asta nu se socotește – ca să nu studiem fiecare caz în parte. Când cresc prețurile la servicii, mărfuri și produse alimentare, crește inflația. De aceea, ca niciun Guvern să nu poată șantaja înainte de alegeri pensionarii, noi vom introduce în Constituție creșterea pensiei odată cu inflația”, se arată într-un comunicat al partidului.
Formațiunea anunță că vrea să obțină bani pentru aceste majorări prin implementarea proiectului „Cetățenie pentru investiție”.
„Vă prezint doar una dintre soluțiile de unde vom găsi rapid bani în acest scop, nu peste ani. Cetățenia prin investiție, care există deja în mai multe țări. Or, cu pașaportul moldovenesc poți merge și în Uniunea Europeană fără viză și în fostele republici sovietice. Noi, cu echipa, am calculat că valoarea unei astfel de cetățenii poate fi cam 250 de mii de euro. Și doar dacă 2.000 de străini vor obține anual cetățenia, la buget vom aduce 10 miliarde de lei venit, fără să ne împrumutăm de la europeni sau de la ruși, ori să luăm credite comerciale. Este doar o soluție pentru a crește bugetul și pentru a avea acești bani. Iată atunci, pentru oamenii simpli, cu adevărat vor veni vremurile bune”, se mai arată în comunicat.
Programul „Cetățenie prin investiții” a funcționat în R. Moldova începând cu 2017. Acesta prevedea acordarea cetățeniei Republicii Moldova contra unei contribuții economice definite către Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova (Fondul de Investiții Publice). Valoarea minimă a contribuției nerambursabile la Fondul de Investiții Publice, în cazul unui singur solicitant, constituia echivalentul a 100 mii de euro. Programul a fost anulat de guvernarea PAS.