Peste 20 de mii de locuitori din regiunea transnistreană s-ar fi înregistrat deja în coada electronică pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse, potrivit unui mesaj transmis public de Ambasada Rusiei în
Peste 20 de mii de locuitori din regiunea transnistreană s-ar fi înregistrat deja în coada electronică pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse, potrivit unui mesaj transmis public de Ambasada Rusiei în
Vladimir Putin a semnat un decret prin care simplifică procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova. Decizia vine după ce, în 13 mai, Duma
Ambasada Republicii Moldova în Italia ne oferă o mostră de manipulare crasă, transmisă cel mai probabil de la centrală, prin care minte (cu pretenție de „dezminte”) în legătură abuzul comis
Modificarea Legii Cetățeniei în primăvara trecută a fost justificată prin prisma unor probleme de securitate, după ce un număr mare de cetățeni ai Federației Ruse au solicitat dobândirea cetățeniei moldovenești,
Scandalul noii legi a cetățeniei, apelul Maiei Sandu la APCE pentru urgentarea aderării la UE, relațiile externe tot mai fragile, dar și marile blocaje din politica internă, care ne afectează
Haideți să clarificăm un lucru, în opinia mea cel mai important, în toată această istorie stupidă legată de copiii noștri deveniți peste noapte apatrizi. Ca să nu se spună că
Întrebarea corectă în cazul soldatului apatrid Pavel Voicu nu e de ce a fost încorporat neavând buletin, dar de ce i-a fost retrasă cetățenia moldovenească! Și cum e posibil ca
În Republica Moldova dacă omori pe cineva, dacă furi, dacă… comiți crime de tot felul, ești condamnat la închisoare. Sau nu ești condamnat, depinde… În orice caz, nu ești lipsit
Legea cetățeniei lovește dur chiar în propriii cetățeni. Un tânăr din Republica Moldova, care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, a rămas fără cetățenia statului pe care l-a apărat. Totul