Statele Unite negociază un nou acord cu Iranul care ar prevedea suspendarea programului nuclear al Teheranului pentru o perioadă de până la 20 de ani, în încercarea de a câștiga
Statele Unite negociază un nou acord cu Iranul care ar prevedea suspendarea programului nuclear al Teheranului pentru o perioadă de până la 20 de ani, în încercarea de a câștiga
Peste un milion de cetățeni iranieni au fost mobilizați în eventualitatea unei invazii terestre a Statelor Unite dinspre sudul țării, potrivit agențiilor Tasnim și Mehr, care citează surse apropiate autorităților
Președintele american Donald Trump a avertizat marți dimineață că țara sa are o „rezervă nelimitată” de arme și că războaie precum cel declanșat în din Orientul Mijlociu pot fi purtate
Mii de persoane au participat la manifestații de doliu în mai multe orașe din Iran, Irak și Pakistan după anunțul privind moartea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. În același
Forțele armate ale Statelor Unite participă, alături de Israel, la loviturile asupra Iranului, au declarat surse oficiale americane citate de The New York Times, Al Jazeera și The Times of
Statele Unite au elaborat mai multe scenarii de acțiune militară împotriva Iranului, iar Casa Albă și Pentagonul au discutat deja aceste opțiuni, relatează The Wall Street Journal, citând surse din
Președintele SUA, Donald Trump, ia în calcul lansarea unui nou atac militar de amploare împotriva Iranului, după ce discuțiile preliminare dintre Washington și Teheran privind limitarea programului nuclear și a
Președintele SUA, Donald Trump, a informat Iranul că nu intenționează să lanseze un atac, solicitând totodată reținere, a declarat ambasadorul Iranului în Pakistan, Reza Amiri Moghadam, citat de cotidianul pakistanez
Autoritățile iraniene au convocat luni ambasadorii Franța, Germania, Italia și Regatul Unit, cerându-le să înceteze sprijinul public pentru protestele antiguvernamentale care zguduie Iran, în timp ce bilanțul victimelor continuă să
Autoritățile iraniene au impus restricții asupra accesului la internet, ca reacție la protestele anti-guvernamentale de amploare declanșate de criza economică și inflația ridicată. Potrivit datelor furnizate de compania IT Cloudflare,
Proteste au izbucnit luni la Teheran și în alte orașe din Iran, pe fondul inflației galopante și al prăbușirii monedei naționale, care au destabilizat piețele și au afectat grav bugetele
Parlamentul iranian a aprobat suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), acuzând organizația că acționează împotriva intereselor naționale și periclitează securitatea științifică și nucleară a țării. „Această cooperare
Președintele american Donald Trump a părăsit de urgență summitul G7 desfășurat în Canada, anulând o întâlnire programată cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul escaladării rapide a tensiunilor dintre Israel
Sediul televiziunii de stat iraniene, „Vocea Republicii Islamice Iran” (IRIB), a fost ținta unui atac aerian lansat de aviația israeliană, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și Iran. Potrivit agențiilor
Capitala Iranului, Teheran, este lovită în aceste momente de un val masiv de bombardamente lansate de aviația israeliană. Explozii violente au fost raportate în mai multe zone ale orașului, la