Sediul televiziunii de stat iraniene, „Vocea Republicii Islamice Iran” (IRIB), a fost ținta unui atac aerian lansat de aviația israeliană, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și Iran. Potrivit agențiilor Mehr și Fars, momentul exploziei a fost surprins în direct, întrerupând brusc transmisiunea televiziunii naționale.
La scurt timp după lovitură, în mediul online au apărut imagini și secvențe video care arată clădirea IRIB în flăcări. Agenția Tasnim a confirmat incidentul și a prezentat imagini dramatice cu incendii în interiorul complexului media.
Anterior, armata israeliană (IDF) lansase un apel către populația din zona în care se află sediul televiziunii, recomandând evacuarea de urgență în așteptarea unui atac asupra infrastructurii militare din cartierul 3 al Teheranului. Până la acest moment, nu au fost confirmate oficial victime sau persoane rănite.
Atacul vine în urma unei declarații tranșante a ministrului israelian al Apărării, Israel Katz, care avertizase că „portavocea propagandei și instigării iraniene este pe cale să dispară”. Oficialii israelieni au reiterat că televiziunea IRIB constituie o țintă legitimă din perspectiva operațiunilor militare în desfășurare.
Surse din cadrul agenției Tasnim au avertizat că, dacă Israelul va continua să lovească obiective de pe teritoriul iranian, Teheranul este pregătit să riposteze cu atacuri directe asupra zonelor rezidențiale și a bazelor militare din Israel.