Tensiuni crescute între Coreea de Nord și Coreea de Sud: Phenianul avertizează asupra escaladării riscurilor nucleare din cauza liderului de la Seul

Media de stat nord-coreeană a publicat duminică un document în care îl acuză pe președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol de expunerea țării sale la pericolul unui război nuclear prin politicile sale față de Phenian.

Documentul, întocmit de Institutul pentru Studiul Statelor Inamice din Coreea de Nord și difuzat de agenția de știri KCNA, critică „remarcile imprudente” ale lui Yoon cu privire la război, abandonarea unor elemente ale unui acord intercoreean, implicarea în planificarea unui război nuclear alături de Statele Unite și căutarea unor legături mai strânse cu Japonia și NATO, transmite Reuters.

„Acțiunile sale militare din ce în ce mai îngrijorătoare au dus doar la consecințe paradoxale, forțând (Coreea de Nord) să își acumuleze armele nucleare într-un ritm exponențial și să își dezvolte și mai mult capacitatea de atac nuclear,” se arată în document.

Președintele sud-coreean a adoptat o poziție fermă față de Coreea de Nord, care continuă să dezvolte arsenalul său de arme nucleare și rachete balistice în ciuda rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Administrația sa dă vina pe Coreea de Nord pentru creșterea tensiunilor prin teste cu arme și furnizarea de ajutor militar și trupe pentru a sprijini războiul Rusiei în Ucraina.

De asemenea, Phenianul a început să ia măsuri pentru a tăia legăturile intercoreene, redefinind Sudul ca un stat inamic separat, după ce Kim Jong Un l-a declarat un „dușman principal” la începutul acestui an, afirmând că reunificarea nu mai este posibilă, notează sursa citată.

Luna trecută, Coreea de Nord a distrus secțiuni ale drumurilor și liniilor feroviare intercoreene de pe teritoriul său, iar imaginile prin satelit arată că a construit săpături mari peste fostele puncte de trecere. Cele două Corei sunt în continuare tehnic în război, după ce războiul din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistițiu, nu cu un tratat de pace.

Între timp, Statele Unite au desfășurat duminică bombardiere B-1B pentru exerciții aeriene comune cu Coreea de Sud și Japonia, ca răspuns la lansarea recentă de către Coreea de Nord a unei rachete balistice intercontinentale, conform Statului Major Comun din Coreea de Sud.

Exercițiul militar a demonstrat angajamentul puternic al celor trei țări de a răspunde amenințărilor nucleare și cu rachete din Nord prin cooperare, se arată în declarația Statului Major Comun. Aceasta este a doua oară în acest an când cele trei țări au desfășurat exerciții aeriene comune și a patra oară în 2024 când Statele Unite au desfășurat bombardierele sale strategice pe peninsula coreeană.

Vineri, în cadrul unei întrevederi la Moscova cu omologul său rus, ministrul de externe nord-coreean, Choe Son Hui, a acuzat SUA şi Coreea de Sud că plănuiesc un atac nuclear împotriva ţării sale. Ea nu a furnizat nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei sale, dar a vorbit despre consultări regulate între Washington şi Seul, în cadrul cărora ar fi avut loc un astfel de „complot”.

Choe, care a avertizat că situaţia din Peninsula Coreeană ar putea deveni „explozivă” în orice moment, i-a spus lui Lavrov că Phenianul trebuie să îşi consolideze arsenalul nuclear şi să îşi perfecţioneze pregătirea pentru a lansa un atac nuclear de represalii, dacă este necesar.

La rândul său, Serghei Lavrov a vorbit despre „legăturile foarte strânse” dintre armatele celor două ţări şi a spus că acest lucru le-a permis să rezolve împreună sarcini de securitate importante.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram