Tot mai mulți vorbitori de rusă vor să învețe româna. Peste 12 700 de adulți s-au înscris la cursurile gratuite organizate de Ministerul Educației

Peste 12 700 de persoane s-au înscris pentru cele 5000 de locuri disponibile în cadrul Programului național de studiere a limbii române, ediția 2024. Noua etapă a programului, lansată la începutul lunii februarie de Ministerul Educației și Cercetării, este destinată adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero.

Cele mai multe cereri la cursurile gratuite au fost depuse de persoane care locuiesc în Chișinău – 6911 și  UTA Găgăuzia – 1586, transmite IPN. Din numărul total de solicitanți, peste 9 000 au cerut să studieze nivelul începător (A1) sau nivelul elementar (A2).

Persoanele înscrise activează preponderent în educație, economie, medicină și administrație publică centrală și locală. Mai mult de jumătate sau 56 % au pledat pentru cursuri online.

Cursurile vor fi organiza în perioada martie-decembrie 2024. Durata unui curs va fi în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore.

Pentru ediția din anul curent a Programului Național de Limbă Română, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 10 milioane de lei.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram